Ramas bun facultate

S-a terminat si cu facultatea.Uff ce emotii. Mi-am luat ramas bun de la colegi si de-abia m-am abtinut sa nu plang asa cum au facut-o indrumatoarea noastra de an, cea care pe buna dreptate ne-a fost ca o mama si cateva colege mai sensibile. Mai e un singur pas...licenta.Ups da...intradevar dur moment! Recunosc ca mi-e putin teama da trec eu si peste asta:D! Mi-a ramas insa amintirea celor 3 ani de facultate...ani superbi, ani de vis. Am avut niste colegi si profesori minunati si chiar doi dintre ei mi-au dat sansa sa si profesez in meseria ce mi-am ales-o. Ii voi ramane vesnic recunoscatoare domnului Golescu ca mi-a dat sansa sa lucrez intr-o redactie minunata si ca am avut ocazia sa invat de la niste oameni minunati, adevarati profesionisti, care mi-au fost ca o familie. Sunt jurnalist...ma simt jurnalist si vreau sa ma intorc la acest domeniu dupa ce voi lua licenta pentru ca-s foarte increzatoare in mine. Stiu ca pot, si spun asta fara lipsa de modestie:D. Doamne ce frumos ne mai statea in robe:) , adevarati absolventi. Toate momentele frumoase din acesti 3 ani le voi pastra in suflet...si da sunt asa cum a-ti scris voi in diploma...sunt indragostita: de viata, de iubitul meu,de aceasta facultate care mi-a adus multa bucurie in suflet si de voi pentru ca a-ti fost niste colegi minunati:X. Stiu ca-s o persoana mai sensibila dar imi place ca sunt asa. E frumoasa viata de student si sincer imi doresc sa o mai traiesc:(. Nu am sa uit niciodata momentele minunate traite in acesti 3 ani alaturi de cei mai cool colegi si cei mai deosebiti profesori care intradevar au facut tot ce au putut sa scoata din noi oameni de seama!

Despre el...

Nu ştiu de ce dragostea aduce atât de multă suferinţă!?! Stau şi mă întreb de ce un sentiment aşa de pur şi de frumos trebuie să doară... Îl iubesc! ...asta o ştiu... asta o simt... Dragostea mea creşte, însă a lui simt că moare... Oare mi se pare mie? Oare cer prea multe? Ştiu că atunci când iubeşti ai încredere în persoana iubită, îţi doreşti să o asculţi , să o vezi cât mai mult timp posibil. Oare sunt eu prea exagerată sau lui nu-i pasă? De ce mă evită? De ce se refugiază în alte gânduri, în alte atribuţiuni care nu au nimic deaface cu iubirea noastră? De ce când sunt cu el îl simt rece, privirea lui mă sperie ... mă îngheaţă? Sunt multe întrebări, multe, însă fără un răspuns. o să-l caut, o să-l găsesc, odată şi odată misterul îmi va fi dezvăluit!

Despre viaţa mea...pe scurt...

De mic copil am avut tot ce mi-am dorit. Mi-a dat Dumnezeu norocul să am nişte parinţi minunaţi, care mi-au făcut toate poftele , m-au adorat şi m-au crescut aşa cum se cuvine. Iar eu, am încercat să-i răsplatesc făcând şcoală, liceu şi destul de repede am ajuns să fac şi facultate. Am încercat şi eu să aduc ceva bani în casă...Aşa că din anul I de facultate am început să lucrez. Întâi în domeniul meu, la un ziar cotidian foarte cunoscut. ,,Argeşul" a fost pentru mine o a doua familie, un colectiv de oameni devotaţi muncii, cu un suflet mare şi specialişti în domeniu. Am lucrat 11 luni ca reporter la ei. Am cunoscut multă lume, am mers în mici excursii alături de ei, am învăţat meserie de unde puteam mai bine. Dar cum banii erau puţini, iar de nevoie jurnaliştii mai şi migrează, am simţit nevoia să explorez ceva nou. Aşa mi-am mutat cuibul la un alt ziar, cotidianul de prestigiu TOP, unde auzisem eu că se plăteşte ceva mai bine.Astfel, mi-am părăsit familia... acum regret. Nu am rezistat însă prea mult în noua familie, decât o lună, perioadă în care am alergat după ştiri. Drept răsplată pentru munca depusă în această perioadă am primit un salariu de mizerie... 28 de lei, pe care am avut onoarea să-i primesc de la însuşi preşedintele acestui cotidian, Angelescu, din propriul buzunar. Asta ca să fie batjocura mai mare. Şi uite aşa m-am simţit nevoită să-mi caut altceva de lucru. Nu mai vroiam să mai aud de presă. La Argeşul nu m-am mai putut întoarce din cauza redactorului-şef, Gaby, aşa că m-am decis să încerc altceva...M-am gândit la o Shaormerie şi am reuşit să mă angajez. M-au trimis la bucătarie să curăţ la cartofi, câţiva saci pe zi... Îmi cosmetizasem mâinile de nu le mai recunoşteam. Mi-era şi ruşine să le mai arăt. Şi cum o minune nu durează decât 3 zile, cam atât a durat şi la mine...mi-am dat demisia. Au avut bunăvoinţa şi mi-au plătit ,,munca" ...25 de lei...aproape cât mi-au dat cei de la TOP într-o lună. Off e foarte greu să munceşti... Dar tot nu m-am dat bătută. Am încercat să-mi găsesc altceva. Prietena mea Ana care lucra la o florărie a încercat să mă înveţe meserie, însă nici vorbă să se prindă de mine. Nici nu mi-a plăcut, nici nu era pt mine... aşa că next...De mult îmi doream să am grijă de un bebe, iubesc copiii! Mi-am împlinit şi acest vis...Ema, colega mea, mi-a oferit şansa să am grijă de băieţelul ei. Un îngeraş şi un cuminte, nu am avut absolut nici o problemă cu el. Am avut privilegiul să-l cresc de la 5 luni...acum are un anişor. Deşi în timpul săptămânii aveam grija de micuţul meu, încă o şansă mi s-a oferit. Pe la sfârşitul lunii noiembrie 2007, mai exact pe 22, am semnat actele de angajare la Hipermarket Auchan, doar part-time, adică numai sâmbăta şi duminica. Aşa m-am ales cu doua jobb-uri. Însă se apropia licenţa aşa că din ianuarie, la începutul semestrului II am rămas doar cu Auchan-ul. În cursul săptămânii mergeam la facultate, iar în weekend lucram. Am mai fost în vizită, iar de vreo 2-3 ori am stat cu bebe datorită anumitor probleme pe care le avea noua dădacă. Însă soarta a făcut ca din aprilie să mă reîntorc la el. Noua dădacă avea o serioasă problemă familiară...Sora îi era bolnavă grav... pe moarte...Nu puteam să-l las pe bebe deşi mi-este tare teamă de licenţă. Sper să mă descurc...voi încerca să împrumut exemplul Emmei care deşi avea un copil mic s-a menţinut prima din an. Off...cam asta este o parte din istoria mea!!!